Incidentul a avut în faţa Prefecturii Hunedoara, chiar în timp ce oficialităţile, în frunte cu ministrul Kelemen Hunor, elogiau personalitatea diplomatică a lui Acaţiu Bercsay - comite suprem al Hunedoarei în secolul al XVII-lea.
Unui elev venit de la liceul maghiar din Deva venit să-l întâmpine pe ministrul Culturii i s-a făcut rău, înainte ca oficialităţile să apuce să dezvelească bustul.
Fără ca oaspeţii de la Bucureşti să bage de seamă, băiatul a fost dus în incinta prefecturii, iar cineva a sunat la 112. Până să ajungă ambulanţa, altei fete i s-a făcut rău. Într-un final, echipajul SMURD sosit la faţa locului a dus nu una, ci două fete la spital.
O a doua tânără a acuzat şi ea dureri de cap şi ameţeală. Cei trei copii sunt bine. Medicii cred că elevilor li s-a făcut rău pentru că săriseră, cu toţii, masa de dimineaţă, ca să participe la ceremonie.