Antena 3 CNN Actualitate Trei DOSARE GRELE care l-ar putea înfunda pe Traian Băsescu

Trei DOSARE GRELE care l-ar putea înfunda pe Traian Băsescu

<1 minut de citit Publicat la 23:14 01 Apr 2013 Modificat la 23:14 01 Apr 2013
Trei DOSARE GRELE care l-ar putea înfunda pe Traian Băsescu
Mihai Gâdea a prezentat în ediția de luni a emisiunii Sinteza Zilei motivele pentru care președintelui Traian Băsescu îi este frică de justiția independentă.

Primul motiv ar fi redeschiderea dosarului ALRO, care a fost închis în ianuarie 2010 de DIICOT, DNA-ul fiind singura intituție care poate îl poate redeschide.

Dosarul ALRO a fost deschis în 2007. Motivul - suspiciuni de subminare a economiei naționale. Timp de 3 luni, procurorii de la Parchetul General au interceptat oameni politici, străini și afaceriști. Anchetatorii voiau să afle dacă grupul Marco, cel care deținea fabrica ALRO, și-a dezvoltat rețele de sprijin la cel mai înalt nivel pentru obținerea de contracte și energie ieftină. Interceptările însumează acum 42 de dosare și arată legături importante între asociații de la ALRO și lumea politică.



×
x close