Ministrul propus al Finanţelor, vicepremierul Florin Georgescu a promis că actualul Guvern va face tot posibilul ca pensiile să fie majorate şi salariile bugetarilor să fie reîntregite.
Şi ministrul desemnat al Muncii, Mariana Câmpeanu, a dat asigurări că salariile bugetarilor vor creşte cu 15%, iar pensionarii îşi vor primi CAS-ul încasat ilegal. Câmpeanu a spus că le va putea spune oamenilolr când îşi vor primi banii abia după auditul care va avea loc la ministerul pe care este pe cale să îl preia.
Sătui de promisiunile guvernelor anterioare, pensionarii au luat problema în mâini şi s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI. S-au plâns de situaţia grea şi umilitoare în care se află şi au cerut delegaţiei FMI să-i ajute să-şi recupereze banii reţinuţi pe nedrept de guvernarea PDL la contribuţiile de sănătate.
Reprezentanţii FMI le-au promis pensionarilor că, la întâlnirea de la guvern, vor ridica problema compensării pensiilor, cu condiţia să existe fondurile necesare.