Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în urma întâlnirii cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, că reprezentanţii Guvernului nu au fost în măsură să îi dea soluţiile de care avea nevoie pentru a fi liniştit în privinţa reducerii CAS.
"Nu prea am avut succes, trebuie să recunosc", a spus preşedintele la începutul declaraţiei de presă.
Băsescu a adăugat că i se pare că este vorba despre "incompetenţa Guvernului", pentru că reprezentanţii Executivului nu au avut "argumente cifrice" care să îl facă să fie "mai liniştit".
"Pentru mine a fost clar că singura abordare pe care o au şi premierul şi ministrul Finanţelor este politică", a mai spus preşedintele.
Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi cu premierul Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, pentru a purta discuţii pe tema legii privind reducerea CAS. Discuţiile s-au încheiat, luni, în jurul orei 16.30, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la o concluzie pe tema reducerii CAS, după discuţiile de la Palatul Cotroceni.
Cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu:- Singura abordare pe care o are şi premierul şi ministrul Finanţelor este politică
- Reprezentanţii Guvernului n-au fost în măsura să-mi dea soluţiile şi explicaţiile de care este nevoie
- Mă aşteptam ca măcar doamna ministru să vină cu o foaie A 4 în care să spună "un miliard vine de aici, altul de acolo, si cu asta acoperim deficitul"
- În expunerea de motive a legii însăşi, analiza Guvernului arată deficitul neacoperit al celor cinci miliarde.
- Se constată că impactul pe bugetul asigurărilor de stat va fi minus 6,5 miliarde, iar reducerea de cheltuieli de 1,6 miliarde, deci rămâne la cele 5 miliarde constatate.
- În mod cert, nu va putea fi menţinut acordul cu FMI fără a se prezenta surse atât pe obiectivul pe termen mediu şi acoperirea deficitului suplimentar la fondul de pensii, care ajunge la 18 miliarde de lei