Preşedintele Traian Băsescu şi-a ieşit din nou din pepeni în timpul unui interviu.
Dragoş Boţa de la
pressalert.ro i-a reamintit preşedintelui cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak, în 2005 şi declaraţiile făcute de acesta despre Mile Cărpenişan.
La întrebarea "când aţi minţit?" Traian Băsescu s-a schimbat la faţă şi a început să acuze.
Iată un fragment din discuţia dintre jurnalist şi Traian Băsescu:Jurnalist: La vremea respectiva dumneavoastră l-aţi acuzat la un moment dat ca Mile a transmis informaţii false, că a minţit, că a manipulat.
Băsescu: Domnule hai sa ne înţelegem. Eu l-am respectat foarte mult pe Mile ca ziarist
Jurnalist: Dacă imi permiteţi. Aţi mintit prima oară sau a doua oară?
Băsescu: Nu e frumos să îmi spuneţi asa ceva. Dumneavostră mintiţi. Domnule ziarist, de ce spuneţi ca minte preşedintele României?
Jurnalist: Nu, vă întrebam dacă aţi minţit.
Băsescu: Aveti o mare problemă de educaţie. Nu poţi să faci aşa ceva când vrei să afli un raspuns. Vreau să vă spun un lucru şi dumneavoastră aţi greşit şi vreti să acoperiti o minciună la vremea respectivă, va bagaţi ca ziarişti. Aţi minţit şi românii şi mai ales aţi minţit familiile care-şi aşteptau copiii.