Traian Băsescu se pregăteşte să mai acorde vreo 35.000 de medalii pâna la finalul mandatului. Pentru această acţiune, Palatul Cotroceni e pregătit să aloce peste două milioane de euro.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat, pentru Antena 3, că există două categorii de decoraţii: cele care derivă din obligaţiile legale şi cele care sunt la latitudinea preşedintelui.
Conform legilor, preşedintele este obligat să acorde anumite decoraţii, iar acestea reprezintă până la 85 % din bugetul Administraţiei prezidenţiale pentru decoraţii.
Valeriu Turcan susţine că suma de două milioane de euro este un buget maximal, un plafon stabilit pentru o perioadă de patru ani şi nu reprezintă o sumă alocată pentru cele 35.000 de decoraţii.