Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu împlineşte azi 63 de ani. E ULTIMA aniversare în funcţia de preşedinte al ţării

Traian Băsescu împlineşte azi 63 de ani. E ULTIMA aniversare în funcţia de preşedinte al ţării

O.P.
2 minute de citit Publicat la 11:14 04 Noi 2014 Modificat la 11:14 04 Noi 2014
basescu-sampanie-468x353.jpg
Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, marţi, 63 de ani, fiind ultima aniversare a şefului statului în calitate de preşedinte al României, dar şi cea de-a treia pe care şi-o sărbătoreşte în plină campanie electorală pentru prezidenţiale, după cele din 2009 şi din 2004, când era şi candidat.

IATĂ prin ce s-a "REMARCAT" Băsescu în cei 10 ani de MANDAT

În 2009, preşedintele Traian Băsescu se afla în plină campanie pentru prezidenţiale, atunci membrii staff-ului său pregătindu-i o petrecere la sediul de campanie, cu un tort având mesajul "La multi ani!' şi "58%".

Şi în 2004, Traian Băsescu se afla în competiţie pentru prezidenţiale, el lansându-şi atunci campania electorală la Constanţa, judeţul în care s-a născut, alături de copreşedintele Alianţei PNL-PD Călin Popescu Tăriceanu, dar şi de Vasile Blaga şi Mona Muscă. 

În acel an, Stelian Duţu, candidat al alianţei pentru Parlament, i-a făcut cadou preşedintelui o goarnă militara din 1877 "cu care armata română a fost chemata la datorie", o sabie de paradă de pe vremea regelui Carol I şi un fluier de comandant de nava pentru mobilizarea la bord.

Anul acesta, Băsescu aniversează împlinirea a 63 de ani pentru ultima dată ca şef al statului, de data aceasta neavând anunţat, până în acest moment, un program public, potrivit site-ului Administraţiei Prezidenţiale.

De altfel, preşedintele nu a avut nicio ieşire publică după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an.

De-a lungul timpului, preşedintele şi-a sărbătorit ziua de naştere nu numai în familie, ci şi alături de partenerii politici de la vremea respectivă.

În 2013, şeful statului a sărbătorit împlinirea a 62 de ani la vila de protocol, fiind prima aniversare în calitate de bunic, alături de familie şi de nepoţica sa, Sofia Anais, atunci în vârstă de câteva luni.

Preşedintele a postat, atunci, pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru" fotografii în care se află la vila de protocol, alături de familie şi ţinând-o în braţe pe nepoţica sa, cu ginerele său, Bogdan Ionescu şi cu fiica sa cea mică, Elena.

Aceasta a fost prima sărbătorire în familie după ce, anii trecuţi, Traian Băsescu s-a întâlnit de ziua sa şi cu apropiaţi din mediul politic sau a avut chiar şi program public.

În 2012, ziua de naştere l-a găsit pe preşedintele Traian Băsescu în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, la Castelul Foişor, la petrecere participând fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

În 2011, când a împlinit 60 de ani, parlamentarii coaliţiei la vremea respectivă au fost invitaţi, la Vila Lac, pentru a marca ziua de naştere a preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului a declarat, în momentul în care a ajuns la Vila Lac că "nu e nicio întâlnire politică".

×
Etichete: aniversare
x close