Ecaterina Andronescu trebuie să declare că nu a plagiat. Cererea a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu. Ecaterina Andronescu depune jurământul astăzi la ora 18.00.
Preşedintele Traian Băsescu apreciază potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, informează Mediafax. "Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declaraţie pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acţiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat şi în lucrările ştiinţifice şi în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare", mai precizează Administraţia prezidenţială. Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că va înainta Preşedinţiei propunerea de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei, în condiţiile în care interimatul lui Liviu Pop la conducerea ministerului a expirat.