Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu: Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei

Traian Băsescu: Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei

1 minut de citit Publicat la 20:19 16 Iun 2014 Modificat la 20:19 16 Iun 2014
basescu.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele României, Traian Băsescu, este de părere că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu îngrijorare de amplificarea crizei din estul Ucrainei ca urmare a faptului că prin frontiera ruso-ucraineană, pe segmentul său estic, pe teritoriul ucrainean au pătruns trupe de combatanţi şi material militar greu. O asemenea situaţie antrenează responsabilitatea majoră şi directă a Federaţiei Ruse în legătură cu escaladarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu morţi, răniţi şi suferinţe în rândul populaţiei civile", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar. Federaţia Rusă este, astfel, responsabilă de întreţinerea conflictului dintre structurile paramilitare separatiste şi armata ucraineană. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cere Federaţiei Ruse să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene pentru a contribui la stabilizarea situaţiei din estul Ucrainei", se arată în mesajul citat de Preşedinţie.

Cele două regiuni din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, sunt încă din martie devastate de o insurgenţă armată prorusă.

Armata ucraineană desfăşoară aici din 13 aprilie o operaţiune militară care s-a soldat deja cu 300 de morţi.

×
x close