Declaraţiile preşedintelui vin după ce în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării de astăzi s-a discutat şi despre starea industriei de apărare şi planul de înzestrare a Armatei pentru 2013-2022.
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:
- despre prezenţa, în România, a secretarului Consiliului de Securitate rus, Nikolai Platonovici Patruşev: Nikolai Patruşev este secretarul Consiliului de securitate al Federaţiei Ruse.
- s-a semnat un memorandum care vizează colaborarea între CNS şi CSAT. Acest memorandum va deschide colaborarea între structurile de securitate şi ale politiei. S-a stabilit colaborarea pe mai multe paliere, printre care cooperare în lupta împotriva terorismului şi combaterea traficului de fiinţe umane.
- cooperarea cu securitatea rusă ne interesează la cel mai înalt grad.
- în CSAT am avut şi discuţii pe probleme de politică externă şi de insecuritate.
-am avut o analiză serioasă dedicată situaţiei din Siria. Noi avem un punct de vedere clar: Federaţia Rusă şi ţările occidentale trebuie să se abţină de la alimentarea cu arme a taberelor siriene.
- am analizat şi situaţia din Afganistan şi perspectivele de după, precum şi sistemul antirachetă
- O să fac o remarcă legată de declaraţia domnului Zgonea, referitor la creşterea personalului la preşedinţie. În 2004, preşedinţia avea 260 de locuri alocate în schemă de funcţionare şi a funcţionat cu 220 de salariaţi. În 2013, numărul de salariaţi este tot 260 şi preşedinţia funcţionează cu 203 salariaţi, din care 53 sunt personal muncitor.
- înţeleg că la comisia juridică a fost aprobat referendumul. Referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea noii legi a referendumului şi adoptarea de Parlament a Constituţiei revizuite.
- voi declanşa referendumul în ambele condiţii, 30% sau 50% cvorum.
- referendumul pe care eu îl propun va fi cu cel puţin o săptămână înainte de cel pentru noua Constituţie.
Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au avizat favorabil, luni, iniţierea referendumului anunţat de către preşedintele Băsescu.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va discuta marţi, începând cu ora 11.00, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de aleşi.