"Cu privire la procesul domnului Iohannis, indiferent care va fi decizia Curţii, mandatul preşedintelui nu se poate întrerupe pentru că există în Constituţie descrise situaţiile în care mandatul preşedintelui se poate întrerupe. (...) Preşedintele poate să-şi piardă funcţia în două situaţii: dacă are încălcări grave ale Constituţiei, drept pentru care e suspendat de Parlament şi pe urmă, prin referendum, îl destituie poporul şi a doua situaţie e cea în care e acuzat de înaltă trădare şi ÎCCJ decide că este vinovat", a spus Băsescu.
Şeful statului a precizat că, potrivit Constituţiei, numai acestea sunt situaţiile în care preşedintele îşi poate pierde mandatul.
"Nu există niciun cuvânt, nicio propoziţie şi nicio frază care să facă aluzie la pierderea mandatului pe chestiuni de incompatibilitate. Deci cred că acel proces, cu jurământul odată depus, nu mai poate produce efecte asupra mandatului preşedintelui României", a spus Băsescu.
Citiţi şi:
Bilanţul lui Traian Băsescu. "România e o ţară sigură datorită modului în care instituţiile ei funcţionează"