Toate cursele aeriene de pe Aeroportul din Sibiu au fost perturbate, joi, din cauza ceţii, vizibilitatea fiind redusă pe toată durata zilei, astfel că unele zboruri au fost redirecţionate către alte aeroporturi, iar altele au avut peste patru ore întârziere, scrie
Mediafax.
"Toate cursele de astăzi (joi - n.r.) au fost perturbate din cauza ceţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Sibiu, Nicoleta Boborodea
Astfel, cursa Blue Air Sibiu-Stuttgart, a cărei decolare era programată la ora 08.25, a plecat la ora 12.30, la bordul aeronavei fiind 78 de pasageri.
Cursa retur, Stuttgart-Sibiu, programată să aterizeze la ora 13.15, ar fi trebuit să sosească la ora 17.20, însă avionul a fost redirecţionat către Aeroportul Otopeni. La bordul aeronavei se aflau 53 de pasageri, care sunt transportaţi către destinaţie cu un autocar.
De asemenea, cursa Lufthansa Munchen-Sibiu, cu 34 de pasageri la bord, a fost direcţionată către Timişoara. Pentru cursa retur Sibiu-Munchen erau 80 de pasageri, reprezentanţii companiei încercând să rezolve situaţia pentru fiecare dintre ei, în funcţie de necesităţile acestora. Astfel, pasagerii fie au fost trimişi către Timişoara, unde se afla avionul, fie li s-au returnat banii, fie li s-au făcut rezervări pentru zilele următoare.
În plus, o aeronavă Tarom care făcea cursa Bucureşti-Munchen, cu escală la Sibiu, de unde ar fi trebuit să îmbarce 53 de pasageri, nu a putut ateriza pe Aeroportul din Sibiu continuându-şi drumul către destinaţie.
Municipiul Sibiu s-a aflat pe toată durata zilei de joi sub cod galben de ceaţă, cu vizibilitate sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
La ora transmiterii acestei ştiri, ceaţa în municipiul Sibiu este extrem de densă, vizibilitatea fiind scăzută.