Un studiu cerut de un producător de bere arată că unul din trei tineri români vrea să ajungă manager de petrecere. Şi mai puţini să fie ingineri, economişti, funcţionari în administraţie sau regizori. Meseria de profesor a coborât pe ultimul loc în topul preferinţelor.
Diploma de organizator de protocol se obţine după un curs de cel mult o jumătate de an care costă în jur de 1.100 de lei. E o meserie de viitor. O firmă de bere caută, în cadrul unei promoţii, 50 de organizatori de petreceri. Dintre aceştia îl va alege pe cel mai bun.