Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătoarea Gabriela Baltag, şi soţul său, Vasile Baltag, şeful Secţiei penale a Tribunalului Iaşi, a fost victima unei tentative de asasinare, după ce sistemul de direcţie al autoturismului familiei sale a fost avariat în mod intenţionat, a declarat jurnalistul Răzvan Savaliuc, în ediţia de luni seară a emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3.
Potrivit
Lumea Justiţiei.ro, vandalizarea maşinii a fost observată luni dimineaţă, când magistraţii au vrut să-şi ducă copilul la şcoală.
Agenţii de poliţie care au sosit la faţa locului au confirmat tăierea cablurilor.
Potrivit
luju.ro, acesta este cel mai grav atentat la viata unui magistrat, după precedentul Mona Pivniceru, când, în 2010, o roată de la autoturismul acesteia s-a desprins în timpul mersului. Mona Pivniceru a solicitat efectuarea unei expertize, în urma căreia s-a stabilit că "s-a umblat la maşină".
"Vă mărturisesc că nu suntem speriaţi. (...) Cei de la service au spus că a fost o activitate de migală", a declarat judecătoarea Gabriela Baltag, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Judecătoarea a afirmat că sistemul de direcţie al maşinii a fost afectat.