Antena 3 CNN Actualitate Telescaun cu 7 turişti, BLOCAT la Bunloc la o altitudine de peste 1300 metri. PRIMELE IMAGINI de la locul incidentului

Telescaun cu 7 turişti, BLOCAT la Bunloc la o altitudine de peste 1300 metri. PRIMELE IMAGINI de la locul incidentului

<1 minut de citit Publicat la 17:28 31 Dec 2014 Modificat la 17:28 31 Dec 2014
partia telescaun vatra dornei.jpg
Un telescaun cu şapte turişti s-a blocat, miercuri după-amiază, în zona pârtiei de schi Bunloc, la o altitudine de peste 1300 de metri. "Nu mai putem de frig", a spus Diana Mircescu, turistă rămasă captivă în telescaun.

"Suntem de o jumătate de oră blocaţi la 1300 de metri. Abia plecasem, când a sărit frânghia de pe scripet. (...) Am sunat la 112 şi au spus că vine Jandarmeria şi Salvamontul pe jos, pentru că nu au cu ce să urce", a mai spus femeia.

Potrivit administratorului pârtiei, aceasta era ultima cursă a telescaunului. Odată cu acest incident întreaga instalaţie a fost blocată.

O jumătate de oră mai târziu, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că autorităţile au fost alertate şi au început deja procedurile de salvare a celor şapte persoane, patru bărbaţi şi trei femei, rămase blocate în patru telescaune consecutive.

Ulterior, Stelian Rachitean, de la ISU Braşov, a anunţat la Antena 3 că echipele Salvamont au ajuns deja la faţa locului şi acţionează pentru a-i coborî pe cei şapte turişti.



×
x close