"Eu am fost primul lui instructor", a declarat tatăl copilotului care se afla în avionul prăbuşit în Apuseni, Dan Petrescu, în ediţia de miercuri a emisiunii "Sinteza zilei" , de la Antena 3.
"Au fost momente groaznice atunci dar eu, totuşi, sunt unul dintre părinţii fericiţi. Băiatul meu a scăpat. Rănit, va avea de suferit, dar avem speranţe că va supravieţui", a afirmat Dan Petrescu la Antena 3.
Bărbatul a povestit că, îndată ce fiul său l-a anunţat telefonic că s-au prăbuşit, şi-a anunţat superiorii care, la rândul lor, au anunţat serviciile de căutare, alarmare şi salvare.
"Am încercat să iau apoi legătura că Răzvan dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu telefonul lui, că nu am mai reuşit. Am crezut că a explodat şi a luat foc avionul", a mai spus bărbatul, care este şi el pilot de meserie.
Dan Petrescu a afirmat la Sinteza zilei că fiul său, Răzvan Petrescu, i-a spus, în timpul convorbirii telefonice, că se află la "40 de mile de Sibiu, către Roşia, undeva în munţii Apuseni".