Antena 3 CNN Actualitate Sute de peşti morţi pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa (VIDEO)

Sute de peşti morţi pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 11:24 29 Iul 2010 Modificat la 11:24 29 Iul 2010
Sute de peşti morţi pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa (VIDEO)

Turiştii care se află pe litoral în această perioadă au avut parte de o surpriză neplăcută. Sute de peşti morţi au apărut pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa, după ce, din cauza căldurii, dar şi a creşterii aportului de apă dulce vărsată în mare din Dunăre, a crescut mortalitatea piscicolă.

"Fenomenul a fost constatat iniţial pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa şi se află în extindere către sudul litoralului. Nu este un fenomen de mare amploare, dar poate provoca disconfortul turiştilor care merg pe plaje", a declarat Cătălin Anton, responsabilul de comunicare al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), citat de Mediafax.

Reprezentantul ABADL a adăugat că peştii care au ajuns la mal au fost strânşi. "Conducerea instituţiei a luat decizia să se intervină şi pe timpul zilei pentru a strânge peştii manual, iar în cursul nopţii să se lucreze cu utilaje specializate", a mai afirmat Cătălin Anton.

Potrivit specialiştilor, fenomenul va fi stopat în momentul revenirii salinităţii mării la valorile normale.

Antena3.ro

 

×
Etichete: plaja litoral pesti mare
Parteneri
x close