Crima sângeroasă care a îngrozit ieri un cartier din Timişoara continuă să rămână învăluită în mister. Individul sau indivizii care au ucis un taximetrist sunt încă în libertate. Poliţiştii au audiat aseară două persoane, dar nu au reţinut pe nimeni. Nici arma crimei nu a fost găsită încă.
Bărbaţii reţinuţi azi-noapte de poliţişti ar fi fost ultimii clienţi ai taximetristului ucis cu sânge rece la Timişoara. Au povestit însă că la ora când s-a întâmplat nenorocirea ei îşi căutau gazdă la marginea oraşului.
După ce au fost audiaţi toată noaptea, cei doi au fost lăsaţi în libertate. Din lipsă de probe. Astăzi, anchetatorii s-au întors să caute noi dovezi în staţia de taxi, de unde şoferul ar fi plecat în ultima cursă. Taximetristul a fost ucis la câteva străzi depărtare, într-o parcare dintre blocuri. Colegii au aflat prin staţie că este în pericol.
Arma crimei nu a fost găsită de poliţişti. Cazul este complicat şi de faptul că ucigaşul pare să nu fi furat nimic din maşina taximetristului. Şoferul avea la el portofelul cu bani, un telefon dar şi un inel de aur.