Şi ideea lor a fost răsplătită din plin. Au adus bucurie în sufletele celor mici. Şi vor să meargă cu daruri şi la copiii din alte 30 de judeţe.
Primii care s-au bucurat de surpriza de Crăciun au fost nouă fraţi din Alba, pe care bunica lor îi creşte într-o cameră de 10 metri pătraţi. Ajutoarele lui moş Crăciun le-au adus dulciuri, jucării şi rechizite.
Copiii n-au ştiut până acum ce înseamnă o masă îmbelşugată de sărbători sau o tolbă plină de cadouri de la Moşul.
În altă casă modestă, alţi cinci copii au fost fericiţi să aibă un brad de Crăciun pe care să-l împodobească.
Darurile au continuat să curgă şi în alte case pline de copii pentru care sărbătorile de iarnă erau altă dată sărace şi triste.
Tinerii care şi-au propus să ducă daruri copiilor de Crăciun vor să meargă şi în alte 30 de judeţe.
"Putem să facem lucruri pentru ceilalţi, putem să fim alături de ei şi putem să transmitem din nou spiritul sărbătorilor", a spus Victor Negrescu, iniţiatorul campaniei.