Un studiu realizat de Universitatea de Stat din Carolina de Nord, SUA, arată că lumânările din parafină, cu fitil de plumb, sunt nocive pentru sănătate. Oficialii români nu au realizat până în prezent nici un studiu de acest fel, însă reprezentanţi din Ministerul Sănătăţii susţin că parafina nu prezintă nici un pericol pentru sănătate, informează
Green Report. „Nu am auzit ca lumânările din parafină să fie periculoase pentru sănătate. De ce ar fi, când parafina se foloseşte şi în tratamentele medicale? Oricum, Ministerul Sănătăţii nu a dat nicio reglementare prin care lumanarile din biserici să fie interzise sau socotite toxice”, a declarat un reprezentant al Biroului de Presă din Ministerul Sănătăţii.
Nici reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorului nu cunosc existenţa vreunei reglementări prin care ar putea fi sancţionată toxicitatea anumitor lumânări.
„Nu avem nicio reclamaţie, deocamdată, de la consumatori sau din altă parte, legată de toxicitatea anumitor lumânări care se aprind în biserici. Dacă aceste sesizări ar fi existat, le-am fi trimis Ministerului Sănătăţii”, a spus Irina Dinu, purtător de cuvânt ANPC.
Medicii avertizează însă că „aprinderea mai multor lumânări din parafină într-un spaţiu închis poate să agraveze astmul, să cauzeze simptome alergice sau să irite căile respiratorii”.