În loc să îşi recunoască vina, în loc să înveţe din această tragedie pentru ca asemenea greşeli mortale să nu se mai repete pe viitor, vinovaţii din cazul accidentului aviatic din Apuseni sar să îşi apere spatele.
"
Medicul Radu Zamfir nu a dat nu a dat niciul fel de coordonate geografice" privind locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, iar epava avionului prăbuşit a fost găsită în aria indicată de STS, a declarat purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea.
"
Doctorul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice, s-a discutat cu apelantul, i s-au cerut datele geografice şi nu a reuşit să le trimită şi să le furnizeze. Epava avionului a fost găsită în zona în care a fost dată harta STS, la marginea zonei respective, în zona indicată de STS.
Aria de cerc a fost cu raza de 14-15 kilometri, iar la marginea ei s-a găsit avionul prăbuşit. STS-ul nu a dat două coordonate greşite. A dat o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună. Au fost şapte apeluri (de la pasageri ai avionului -n.r.) de pe două telefoane mobile diferite din două reţele de telefonie diferite şi s-au primit aceleaşi semnale din două celule. Aceleaşi informaţii s-au primit din ambele celule, pentru aceeaşi zonă”, a spus Fulea, care a precizat că STS nu face localizare şi nicio interpretare a datelor.