Antena 3 CNN Actualitate "Ştingeţi becul de la baie! Creşterea cu 5% a preţului electricităţii nu înseamnă nimic"

"Ştingeţi becul de la baie! Creşterea cu 5% a preţului electricităţii nu înseamnă nimic"

<1 minut de citit Publicat la 12:22 30 Mai 2012 Modificat la 12:22 30 Mai 2012
&quot;Ştingeţi becul de la baie! Creşterea cu 5% a preţului electricităţii nu înseamnă nimic&quot;
foto: Mediafax
Creşterea cu 5% a preţului electricităţii "nu înseamnă nimic", echivalând cu consumul generat de becul uitat aprins în baie, a declarat miercuri Petru Lificiu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"O creştere cu 5% la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu", a afirmat Lificiu într-o conferinţă de presă.

Preţul energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, scrie Mediafax.

Tarifele la electricitate şi gaze plătite de populaţie sunt reglementate de ANRE din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.

×
x close