Antena 3 CNN Actualitate Starea de sănătate a lui Adrian Păunescu rămâne critică

Starea de sănătate a lui Adrian Păunescu rămâne critică

2 minute de citit Publicat la 12:05 03 Noi 2010 Modificat la 12:05 03 Noi 2010
Starea de sănătate a lui Adrian Păunescu rămâne critică
Foto: Mediafax
Starea de sănătate a poetului Adrian Păunescu s-a înrăutăţit în noaptea de marţi spre miercuri, când inima acestuia a încetat să mai bată. Medicii au încercat timp de mai multe ore resuscitarea pacientului. Potrivit Mediafax, inima lui Adrian Păunescu a repornit, însă starea pacientului se menţine în continuare gravă. Miercuri după-amiază, doctorul Brădişteanu a declarat că Adrian Păunescu va rămâne în continuare internat la Spitalul Floreasca.

Şerban Brădiştenau, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Floreasca, unde este internat poetul, a declarat, miercuri, pentru sursa precizată, că inima lui Adrian Păunescu a repornit, fiind susţinută şi de aparate prin care este drenat sângele. Medicul a explicat că inima a început să bată, în urma manevrelor de resuscitare şi că este asistată de aparate prin care se drenează sângele venos şi, respectiv, se reintroduce sângele arterial.

„Maestrul este în viaţă. A suferit o oprire cardiacă, a fost resuscitat, cordul în momentul ăsta funcţionează, este asistat respirator prin intubaţie şi asistat circulator, de asemenea. Prognosticul rămâne în continuare sub semnul întrebării.”

Brădiştenau a precizat, însă, că starea pacientului este în continuare gravă, prognosticul fiind unul rezervat.

Doctorii au intrat în alertă încă din noaptea de marţi spre miercuri, în momentul în care au constatat oprirea bătăilor inimii. Doctorul Şerban Brădişteanu susţine că starea lui Adrian Păunescu s-a înrăutăţit pe fondul unor suferinţe mai vechi, precum diabetul. Poetul suferă de insuficienţă cardiacă, renală, hepatică şi respiratorie.

Poetul a fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca pe 26 octombrie.

Adrian Păunescu, în stare critică


Adrian Păunescu ştia de mult timp că este bolnav. În urmă cu câteva luni, poetul a vorbit despre asta pentru prima oară, într-un editorial-testament, cu un titlu cutremurător: "Scrisoare către urmaşii mei".

"Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere",
nota Păunescu pe 21 iunie.

Interviu din luna iulie cu Adrian Păunescu
 


"Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", anunţa poetul.

Citeşte aici editorialul scris de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani, cunoscut mai ales ca organizator al Cenaclului Flacăra.
 
Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra


 

×
x close