Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea a declarat, luni, că convocarea CSAT s-a făcut încă din 18 noiembrie, cu acordul premierului, iar speculaţiile pe această temă sunt "complet neadevărate şi răuvoitoare", informează
Mediafax.
"Convocarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de mâine (marţi, n.r.), 26 noiembrie, a fost făcută încă de lunea trecută, 18 noiembrie, şi cu acordul prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT", a precizat Bogdan Oprea.
Guvern: Ponta nu va participa la şedinţa CSATOprea a mai arătat că "orice speculaţii legate de data stabilirii acestei şedinţe sunt complet neadevărate şi răuvoitoare".
Potrivit putătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, "caracterul de urgenţă al şedinţei este dat de faptul că bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale trebuie avizate de CSAT înainte de votarea bugetului pe anul 2014 în Parlamentul României".
Bogdan Oprea a mai menţionat că bugetul de stat pe 2014 a fost depus la Camera Deputaţilor, Camera decizională, abia luni, 18 noiembrie, adică ziua în care s-au făcut şi demersurile pentru convocarea şedinţei, iar puncte de vedere ale instituţiilor implicate au fost depuse la Secretariatul CSAT până vineri, 22 noiembrie.
"Ţinând cont şi de faptul că preşedintele României se află într-o deplasare externă joi şi vineri, dar şi de caracterul de urgenţă al subiectelor aflate pe ordinea de zi, şedinţa CSAT a putut fi convocată doar la începutul acestei săptămâni", a mai precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.
CSAT va discuta, marţi, de la ora 15.00, propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, informează Preşedinţia. Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) convocată de către preşedintele Traian Băsescu, este programată la o oră la care premierul Victor Ponta are pregătite, din timp, întrevederi cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti pentru reuniunea China-Europa Centrală şi de Est.