Sorin Oprescu, edilul general al Capitalei, şi, totodată, partenerul Antenei 3 în proiectul de a realiza un imens steag al UE de Ziua Europei, a participat, joi, la recepţia oferită de Primăria Bucureşti cu această ocazie.
Data de 9 mai reprezintă o dublă sărbătoare - Independenţa României şi Ziua Europei.
Discursul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, de Ziua Europei:
Este o noarea pentru mine să fiu alături de Mihai Gâdea, gazda acestui eveniment
Azi, 9 mai, românii au o dublă sărbătoare - România s-a proclamat naţiune de sine stătătoare şi stat independent în 1877 şi tot azi este ziua marii familii a României, Europa.
Această coincidenţă este un semn probabil ceresc.
Îmi doresc o Românie pentru Europa, care gândeşte şi trăieşte în spiritul valorilor europene, dar care este independentă, egală cu toate celelalte ţări ale Europei.
Îmi doresc, ca şi dvs, o România puternică, dezvoltată, modernă, neîngenuncheată şi umilită, care să conteze cu adevărat în rândul ţărilor dezvoltate ale lumii. Numai aşa România îşi poate pune în valoare întregul ei potenţial.
Vreau să vă spun în numele Primăriei Capitalei, că noi ne considerăm cu toţii europeni.
Vreau ca pentru generaţiile viitoare, dar doresc să apucăm să vedem şi nou, un oraş european, care să devină motor de bunăstare pentru locuitori.
Rămânem într-o familie unită, şi aceea este Europa. Avem suportul UE şi Uniunea se poate baza pe noi. Credem că suntem parteneri serioşi, şi pentru că ne-am respectat întotdeauna cuvântul dat.