Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, şeful vămilor Viorel Comăniţă, şi fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu sunt cercetaţi de DNA, alături de omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia, pentru complicitate la evaziune în legătură cu importul de produse petroliere, au declarat surse judiciare, scrie
Mediafax.
UPDATE 21.00 - Sorin Blejnar, a declarat că nu a fost chemat la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nici nu a fost informat că ar fi acuzat în vreun dosar.
Blejnar a făcut această precizare după ce Mediafax a relatat, citând surse judiciare, că procurorii anticorupţie ar fi dispus, printr-o ordonanţă dată în dosarul 54/2011, punerea sub învinuire a lui Blejnar, a fostului şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, şi a fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Florin Secăreanu.
Şi Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, este învinuit în acest caz.
Potrivit surselor citate, cei patru sunt cercetaţi pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, toată investigaţia pornind de la omul de afaceri Radu Nemeş.
Concret, prin firmele pe care le controla Radu Nemeş şi soţia sa, s-ar fi importat produse petroliere de o anumită calitate, iar după intrarea în ţară aceştia ar fi declarat produsele petroliere la o calitate mult inferioară. Sursele citate precizează că prin această procedură ilegală s-a urmărit plata unei accize mult mai mici pentru produsele petroliere în timp ce ele erau vândute în realitate pe piaţa neagră la o sumă mult mai ridicată.
În acest fel a apărut evaziune fiscală cercetată de procurorii anticorupţie. Referitor la Blejnar, Comăniţă şi Secăreanu sursele citate menţionează că cei trei ar fi avut cunoştinţă de activităţile ilegale ale firmelor lui Nemeş, context în care fie nu au intervenit, fie le-au sprijinit.
Sursele citate nu au putut menţiona precis dacă fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost citat până la acest moment de anchetatori în acest caz.