"Dacă 45% dintre români se auto-evaluează ca fiind mai degrabă fericiți, 36% spun că sunt mai degrabă nefericiți, iar 18% se poziționează nici fericiți, nici nefericiți. 91% dintre români se simt mândri că sunt români, dar cred că românii sunt mai degrabă ghinioniști decât norocoși", se arată în concluziile studiului IRES, date publicității luni.
Potrivit studiului, 85% dintre cei chestionați spun că au încredere în viitor, cu 9% mai mulți decât în septembrie 2014, iar dacă în septembrie 2014, 24% dintre participanții la studiu declarau că nu mai au nicio speranță pentru viitorul țării, la finele lui noiembrie doar 19% mai sunt în acord cu această afirmație.
Românii au o părere bună și în privința inteligenței lor, 73% dintre respondenți fiind de acord cu afirmația conform căreia românii sunt mai inteligenți decât majoritatea europenilor.
De asemenea, participanții la sondaj consideră că România este o țară civilizată (51%) — în timp ce 45% cred contrariul — și o țară frumoasă (48%).
Studiul IRES a fost realizat pe 25 noiembrie, pe un eșantion reprezentativ de 1.330 de persoane de peste 18 ani, cu o marje de eroare de ą 2,8%.