
Conform declaraţiei martorilor, şoferul le-a dat foc celor pe care i-a lovit cu maşina. După ce s-a asigurat că aceştia nu mai pot fi recunoscuţi, a scos şi plăcuţele de înmatriculare.
Martorii le-au povestit poliţiştilor că, după accident, şoferul a dat foc maşinii folosind ziarele pe care le avea în portbagaj. Plăcuţele de înmatriculare au fost scoase şi aruncate într-o fântână.
Poliţiştii încearcă să reconstituie evenimentele. Doi tineri de 31 respectiv 33 de ani, ambii aflaţi pe scuter, au fost găsiţi carbonizaţi. Una dintre victime era prinsă sub duba arsă, cealaltă a fost proiectată pe câmp la o distanţă de aproape 10 metri.
Şoferul maşinii care a provocat accidentul fusese dat în consemn la frontieră.
Poliţiştii au descoperit că maşina implicată în accident aparţine unor persoane cercetate într-un dosar penal privind furtul de cabluri.