Capacitatea
adăpostului de câini de la Ploieşti este depăşită cu 50%, după ce sute de câini fără stăpân au fost ridicaţi, în ultimele zile, de pe străzile oraşului. În ciuda acestor condiţii, autorităţile locale au sistat revendicările şi adopţiile,
informează Mediafax. În urmă cu o săptămână, autorităţile afirmau că în adăpost se aflau aproximativ 700 de câini în condiţiile în care aici pot fi adăpostite 750 de animale.
În prezent, capacitatea acestuia este depăşită cu 50 la sută.
Directoarea Administraţiei Parcului Memorial "Constantin Stere", Laura Moagher, a declarat, vineri, că autorităţile locale au interzis revendicările şi adopţiile de câini comunitari, decizia aparţinând viceprimarului Iulian Teodorescu.
"Pentru că este o situaţie de criză, s-au întâmplat atâtea nenorociri, este suprapopulat. (...) În momentul de faţă sunt peste o mie de câini în adăpost, capacitatea este de 750, este suprapopulat şi recunosc lucrul acesta pentru că nu avem posibilitatea, peste noapte să mărim adăpostul, nu avem voie să eutanasiem deoarece legea nu a intrat în vigoare. Este o dispoziţie trimisă de către domnul viceprimar Iulian Teodorescu, prin care, momentan să întrerupem adopţiile şi revendicările până la reglementarea situaţiei. Luni va avea loc o şedinţă pentru a forma o comisie. Toată lumea are dreptul atât la revendicare cât şi la adopţie", a afirmat Laura Moagher.
"Am intensificat ridicările de câini deoarece toată lumea a început cu sesizări, încep şcolile şi trebuie să ne gândim că elevii nu se pot apăra de câini, aşa că am intensificat ridicările din zonele şcolilor şi grădiniţelor. Deci tot ce a venit acum a fost ridicat din zona şcolilor şi grădiniţelor, a mai spus Moagher.
Viceprimarul Iulian Teodorescu neagă că ar fi emis o dispoziţie prin care să interzică revendicările şi adopţiile de câini comunitari.
În schimb, Directorul Poliţiei Locale Ploieşti, Cristi Toader, spune că decizia de a sista returnările de câini şi adopţiile a fost luată la sugestia sa.
"Am sugerat doamnei director de la Bucov (numele sub care este cunoscut Parcul Memorial în care se află adăpostul de câini comunitari - n.r.) să nu i se mai dea drumul niciunui câine de acolo până la intrarea în vigoare a legii, dar în anumite condiţii. Până atunci se va crea o comisie formată din doi lucrători de la parcul zoo şi un poliţist local care să verifice dacă persoanele care ridică câini de acolo au coteţ, curte şi tot ceea ce e necesar ca să întreţină un câine. Pentru că nu dorim ca aceşti câini să se întoarcă înapoi pe domeniul public", a spus Cristi Toader.
În urma acestei decizii, mai mulţi iubitori de animale care au mers, vineri, la adăpostul de la Ploieşti pentru a revendica sau adopta câini şi care au fost refuzaţi s-au luat la ceartă cu angajaţii adăpostului care au sunat la 112, echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei deplasându-se în zonă pentru a asigura ordinea.
În cele din urmă, cei care doreau să revendice sau să adopte câini au lăsat cereri scrise la adăpost, urmând să revină săptămâna viitoare pentru a lua animalele.
Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile lucrătoare de când ajung în adăposturi a trecut, marţi, de votul final al Camerei Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect.