Pentru a rezolva problema, autorităţile locale trebuie să facă o nouă investiţie de aproape 10 milioane de euro. Proiectul de extindere a pistei aeroportului internaţional Cluj Napoca a intrat în impas, din cauza centurii ocolitoare Apahida, care blochează eventualele lucrări. Investiţia necesară pentru a corecta această eroare de proiect se ridică la 10 milioane de euro.
"Referitor la prelungirea pistei, de la nodul de la ieşire din Cluj, în zona Dezmir, trebuie să facem 3,4 kilometri, o centură paralelă, care să iasă în sensul giratoriu de la Magnolia. Porţiunea dintre nodul de la Dezmir şi sensul giratoriu va trebui ruptă de la mijloc, pentru a coborî la nivelul pistei."
EUGEN CECAN, director Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj
Directorul Eugen Cecan a atras atenţia autorităţilor încă din 2009, când tronsonul de centură Apahida a fost dat în folosinţă.
"Atunci prea puţin s-au băgat lucrurile în seamă. În 2009 urma să se ia o decizie în acest sens. Probabil nu se mai spera ca pista să fie prelungită, şi atunci a fost construită pe vechiul traseu. Pe acea vreme, am atras atenţia asupra acestui fapt. Am avut discuţii inclusiv cu proiectantul."
EUGEN CECAN, director Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj. SURSA: stiridecluj.ro
Pusă în faţa faptului împlinit, conducerea Consiliului Judeţean Cluj vrea să repare acum greşeala de proiectare. Preşedintele consiliului, Horea Uioreanu, crede că până la urmă se va găsi o soluţie.
"Normele de zbor spun că, pe o anumită rază, totul trebuie să fie la nivelul solului. Soluţia este de a coborî cu câţiva metri şoseaua, în aşa fel încât traficul să nu depăşească nivelul solului."
HOREA UIOREANU, preşedinte CJ Cluj
Tronsonul de 5,5 kilometri al centurii Apahida a fost inaugurat în 2009.