Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Nicolae. Peste 800.000 de români îşi aniversează onomastica, iar sute de oameni au venit în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, unde se află moaştele Sfântului Nicolae.
Credincioşii au ignorat frigul şi au stat ore întregi la coadă pentru a atinge racla cu moaştele Sfântului Nicolae, în speranţa că le va alina suferinţele. Rămăşiţele sfinte vor sta în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe din Capitală până miercuri, când vor fi duse înapoi în lăcaş.
Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor arată că majoritatea bărbaţilor care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Nicolae, respectiv peste 300.000 de persoane, poartă numele de Nicolae, Niculai sau Nicuşor. Şi femeile îşi sărbătoresc ziua numelui astăzi. Peste 280.000 de femei poartă numele de Nicoleta, Niculina sau Nicola.
Ocrotitorul copiilor, marinarilor şi brutarilorSupranumit şi "Făcătorul de Minuni", Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Biserica spune că sfântul s-a născut într-o familie bogată, iar după moartea părinţilor săi a devenit preot. Şi-a împărţit averea săracilor, după care a plecat în pelerinaj în Palestina şi în Egipt. Când s-a întors acasă, poporul l-a ales Arhiepiscop de Myra.
Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, al marinarilor şi al brutarilor. De asemenea, este patronul spiritual al Greciei, Rusiei, dar şi al mai multor oraşe din vestul Europei. Etimologic, Nicolae provine din limba greacă şi înseamnă victoria poporului.
Moş Nicolae este iubit şi aşteptat în fiecare an. Tradiţia spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, moşul le lasă copiilor daruri în ghetuţele pregătite de cu seară. Însă doar celor care au fost cuminţi. Cei care au fost obraznici primesc, în schimb, nuieluşe.