Tehnologia vine în ajutorul celor care nu au timp să meargă la biserică. Mai nou, preoţii ţin predici online, ba chiar şi spovedesc. Păcătosul îşi mărturiseşte greşelile pe site, iar faptele sunt iertate cât ai da un click.
Iar cei care au telefoane performante îşi pot instala aplicaţii speciale pentru a se spovedi. O practică ce e însă condamnată de Biserica Ortodoxă.
Mai mulţi preoţi susţin că spovedania online vine în ajutorul Bisericii, pentru a putea ţine pasul cu vremurile noi. Aşa că enoriaşii pot fi spovediţi cu un click pe internet pe un site de spovedanie. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române avertizează, însă, că practica nu este recunoscută.
"Orice alt formă decât cea pe care Biserica a consacrat-o nu poate fi numită taina spovedaniei, ci poate fi numită o formă de a te adresa, dar e foarte riscant să navighezi pe căile media şi să spui lucruri despre tine", susţine preotul Constantin Onu.
Şi totuşi credincioşii se spovedesc online. Sunt sute de comentarii postate pe site-ul de spovedanie, unde oamenii îşi mărturisesc păcatele. Îşi spun problemele familiale, de serviciu şi dau chiar detalii despre viaţa lor privată. Şi adolescenţii au recurs la acesta metodă.
Predicile sunt luate în seamă doar de cei care cred în spovedania online. Ceilalţi enoriaşi sunt însă indignaţi de această practică
"Mi se pare o prostie. O afecere, nimic spiritual. Nu are legătură cu credinţa deloc", susţin aceştia.
Preoţii virtuali au inventat şi spovedania la webcam. Mai mult, cei care au telefoane performante pot să-şi instaleze aplicaţii pentru mărturisirea păcatelor. Dacă au greşit cu ceva, bifează într-o listă după care se pot spovedi.