Antena 3 CNN Actualitate Sesizare pe numele preşedintelui Traian Băsescu pentru spălare de bani

Sesizare pe numele preşedintelui Traian Băsescu pentru spălare de bani

1 minut de citit Publicat la 10:15 28 Iul 2014 Modificat la 10:15 28 Iul 2014
basescu-suparat1.jpg
Dosarul în care Traian Băsescu a fost acuzat de spălare de bani ar putea fi redeschis de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a depus o sesizare în această dimineaţă, la Oficiu.

În octombrie 2002, Traian Băsescu a cumpărat o vilă în Otopeni cu 280 de mii de dolari şi spunea atunci că banii i-a obţinut în urma vânzării unui teren către Costel Căşuneanu. În realitate, însă, banii pe care preşedintele i-a primit în urma vânzării terenului au fost transferaţi în contul Ioanei Băsescu.

Preşedintele nu deţinea la acea vreme legal nici în conturi, nici în numerar suma necesară achiziţionării vilei din Otopeni. Prin urmare, Traian Băsescu a fost acuzat că a spălat 280 de mii de dolari, a căror provenienţă nu o poate justifica.

Pe de altă parte, preţul plătit de Costel Căşuneanu pentru terenul lui Băsescu a fost de 5,5 ori mai mare decât preţul cu care preşedintele a cumpărat terenul. Traian Băsescu a primit de la Căşuneanu peste 360 de mii de dolari.

În 15 octombrie 2002, Traian Băsescu s-a dus cu sacoşa de bani la bancă şi a depus în numerar 110 mii de dolari. Aceste tranzacţii au mai fost anchetate în 2004, însă Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a considerat că Traian Băsescu se bucură de imunitate.

Invitat în ediţia de luni a emisiunii "Previziunile zilei", Mugur Ciuvică a arătat că, deşi legea după care funcţionează acest Oficiu de Combatere a Spălării Banilor cere ca un dosar să fie păstrat timp de 10 ani, în cazul în care nu sunt dovezi suficiente pentru trimiterea lui spre Parchet, dosarul lui Traian Băsescu a fost clasat în 5 ianuarie 2005.

×
Parteneri
x close