Traian Băsescu le-a trimis lui Victor Ponta şi Crin Antonescu o scrisoare în care îi avertizează că dacă nu vor numi procurorii la DNA şi la Parchet, vor fi vinovaţi de amânarea intrării în Schengen. Crin Antonescu spune că numirea procurorilor nu face parte din atribuţiile sale, ca şef al Senatului, şi nici din cele ale premierului Ponta. Antonescu a mai precizat că a primit scrisoarea de la Traian Băsescu chiar în timpul congresului PNL.
"Noi am încercat să punem capăt amestecului politicienilor în sistemul judiciar, numai că ne-am pomenit cu altceva, la fel de grav. Cu faptul că anumite instituţii, anumiţi oameni din vârful lor au început să facă ei politică", a declarat Crin Antonescu.
"Astăzi, preşedintele ţării, domnul Băsescu, îi scrie din nou lui Victor Ponta, primului-ministru, îmi scrie mie, ca preşedinte al Senatului, punându-ne în vedere că dacă nu punem mai repede procurorii, cei doi procurori, procurorul general şi şeful DNA, o să fim vinovaţi de neintrarea în Schengen, ignorând complet faptul că nu numai eu ca preşedinte al Senatului, dar chiar şi primul-ministru nu avem niciun fel de atribuţie în această privinţă. Mecanismul este foarte bine cunoscut: ministrul Justiţiei propune, CSM avizează"" a precizat preşedintele PNL în cadrul emisiunii
"Exces de Putere" de la Antena 3.
Crin Antonescu a fost reales preşedinte al PNL, în urma Congresului de sâmbătă, cu 1343 de voturi "pentru", 44 "împotrivă" şi 50 de voturi anulate.Citiţi şi:Graham Watson: Aveţi oameni educaţi, bine şcoliţi, puteţi fi una din puterile continentului nostruNorica Nicolai: Dacă aş fi ministru al Justiţiei, i-aş trimite lui Traian Băsescu până la 35 de propuneri de procurori pe zi. Unul s-o nimeri!