"O ştire despre mine (sper să fie o veste bună). Preşedintele ales al României, dl. Klaus Iohannis, mi-a propus să-i fiu purtător de cuvânt şi consilier de comunicare. Sunt onorată că s-a gândit la mine. Las deoparte cartea pe care mă apucasem s-o scriu şi devin, aşadar, din purtătoare de cuvinte, purtătoare de cuvânt", a scris aceasta pe pagina de Facebook.
Informaţia a fost confirmată de surse din staff-ul preşedintelui ales, Klaus Iohannis.
Potrivit biografiei postate pe site-ul editurii Polirom, Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles.
Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, Secţia Română de la Londra. Între 2004 şi 2008, ea a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti.
În anul 2006, Tatiana Niculescu Bran a publicat primul roman non-ficţional din literatura română, "Spovedanie la Tanacu", urmat, în 2007, de "Cartea Judecătorilor".
Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. "Spovedanie la Tanacu" a avut premiera la New York, în 2007, în regia lui Andrei Serban. Acelaşi volum a inspirat, de asemenea, filmul "După dealuri", al lui Cristian Mungiu, dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.
În 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru "Brâncuşi contra SUA", o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi titlu intentat de Brâncuşi statului american, în 1926. La editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat "Nopşile Patriarhului" (2011), "În Ţara lui Dumnezeu" (2012), "Spovedanie la Tanacu" (ed. a II-a, 2012, 2013; roman tradus în limba italiană) şi "Cartea Judecătorilor" (ed. a II-a, 2013).