1. Se propune introducerea unui alineat nou, prin care, în cazul în care solicitarea pentru eliberarea unui act de identitate se face ca urmare a expirării valabilităţii acestuia, ţinând cont şi de declaraţia pe proprie răspundere conţinută în formularul - tip de cerere, solicitantul să nu mai fie obligat să aducă şi înscrisuri doveditoare, actul expirat sau care urmează să expire fiind suficient.
2. Un alt amendament se referă la articolul care vizează durata de valabilitate a actelor de identitate:
Astfel, legea iniţială la articolul respectiv era formulată astfel:
Articolul 16
(1) Cartea de identitate se eliberează:
a)cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
b)cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
c)cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
d)cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.
(2) De la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate, cartea de identitate şi cartea electronică de identitate se eliberează:
a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
b) cu valabilitate de 5 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.
Amendamentul pe acest articol propune abrogarea alineatului 2, deoarece acesta reduce drastic durata de folosire a cărţilor de identitate de la 10 ani la 5 ani pentru persoanele adulte.
Actualele cărţi de identitate au durata de folosire de 10 ani, iar acest sistem s-a dovedit fiabil şi funcţional.
3 Numele părinţilor
Printre datele propuse care ar fi trebuit să se găsească pe noile acte de identitate nu se regăseau şi numele părinţilor. Un amendament prevede modificarea articolului referitor la datele înscrise pe cartea de identitate, astfel încât pe noile acte să fie incluse şi prenumele părinţilor, întrucât dispariţia acestora este un act imoral şi nejustificat. Prin aceasta statul nu mai recunoaşte apartenenţa prin naştere la părinţi naturali datorită scoaterii lor din documentul de identitate.