Polonezii le-au declarat anchetatorilor că se aflau în Bucureşti pentru o petrecere a burlacilor. Mai exact, unul dintre ei unul dintre ei ar urma să se căsătorească în curând cu sora fotbalistului Robert Lewandowski. Până la nuntă, bărbaţii s-au ales fiecare cu un dosar penal.
Polonezii au luat un taxi de la un club din Regie şi i-au cerut şoferului să îi ducă la hotelul în care erau cazaţi.
Turiştii au profitat de faptul că taximetristul şi-a lăsat cheile în contact când a coborât să alimenteze maşina. În timp ce şoferul plătea combustibilul, unul dintre bărbaţi s-a urcat la volan şi a plecat cu maşina.
Când au văzut o maşină de poliţie, hoţii au abandonat taxiul în altă benzinărie.
Polonezii au acum dosar penal, iar cel care a condus maşina furată a fost testat pentru a se stabili dacă atunci când s-a urcat la volan era băut sau drogat.