
"Foarte mulţi profesori de Limba română care predau la clasă au apreciat că subiectul dat, cel referitor la "Gânduri pentru Anul Nou" (poezia 'Gânduri pentru Anul Nou' a autorului Ion Minulescu - n.r.) nu s-a predat în clasa a 8-a şi nu este în programă. Într-adevăr, copiii au studiat genul liric, dar au făcut numai pastel, iar poezia data pentru analiză face parte dintr-o poezie filosofică, lucru care depăşeşte cunoştinţele unui copil din clasa a 8-a", a declarat preşedintele Asociaţiei Părinţilor din România, Mihaela Gună.
"Chiar astăzi am vorbit cu domnul ministru Pricopie şi dumnealui nu crede că este posibil aşa ceva. Este inadmisibil ca atâţia copii cu rezultate foarte bune să aibă o notare foarte proastă datorită subiectelor", a mai spus ea.