Piaţa de colectare a deşeurilor reciclabile atinge acum în România o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de Euro, iar potenţialul de creştere este unul uriaş. Dacă în Germania se reciclează peste 270 de kilograme de deşeuri municipale per cap de locuitor, România se află pe ultimul loc într-un clasament UE, cu doar 4 kilograme de deşeuri reciclate per cap de locuitor.
Miza este uriaşă, iar o recentă modificare adusă de către Camera Deputaţilor, legii salubrizarii, a împărţit piaţa în două tabere, înteţind lupta pentru gunoiul românilor.
2.000 de firme de colectare a ambalajelor pentru reciclare se plâng că sunt scoase de pe piaţă, în favoarea firmelor de salubritate.
Un act normativ care modifică actuala lege a salubrizării localităţilor se află pe masa preşedintelui Traian Băsescu, pentru a fi promulgat. Acesta prevede că singurele firme care au dreptul să strângă deşeurile reciclabile din localităţi sunt cele care au încheiat contracte de salubrizare cu autorităţile locale. Astfel, se creează un monopol pe piaţă, iar reciclarea deşeurilor este descurajată, au declarat reprezentanţi ai industriei colectoare de deşeuri şi mai multe ONG-uri de mediu, pentru Gândul.
Aproximativ 40 de firme din industria reciclării deşeurilor pentru ambalaje au protestat faţă de această tentativă de monopolizare, invocând faptul că operatorii cu experienţă vor dispărea, iar autorităţile locale nu vor fi capabile să gestioneze eficient deşeurile. Opozanţii legii spun că aceasta trecut fără dezbatere publică şi nu are nici normele de aplicare.
Au fost semnate deja 5 scrisori deschise ce au fost trimise instituţiilor cu putere de decizie şi expertiză în acest caz. În scrisoarea trimisă către preşedinţie, au fost semnalate mai multe modificări aduse actualei legi a salubrizării, care sunt în neregulă, spun reciclatorii. Printre ele se numără acordarea pentru 35 de ani a dreptului exclusiv de a presta activitatea de salubritate unui singur operator, atribuirea contractelor de salubrizare fără licitaţie, dar şi faptul că modificările au fost introduse de Camera Deputaţilor, deşi ele nu se regăseau nici în proiectul iniţial, nici în forma aprobată de Senat.
Toate acestea vin pe fondul educării populaţiei cu privire la colectarea deşeurilor pentru reciclarea lor, care durează de câţiva ani.
Mulţi români, în special persoane defavorizate, şi-au făcut un obicei de a strânge dozele de bere, pet-urile de plastic şi pliantele publicitare pe care le vând periodic la centrele de colectare a deşeurilor. Acum, ei riscă să li se confişte sacii cu deşeuri şi să fie acuzaţi de furt.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Daily Income cu Adrian Măniuţiu".