Antena 3 CNN Actualitate Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi. Care este suma medie de plată pentru fiecare angajat

Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi. Care este suma medie de plată pentru fiecare angajat

1 minut de citit Publicat la 16:17 11 Apr 2013 Modificat la 16:17 11 Apr 2013
Salariile restante de la Oltchim, plătite integral astăzi. Care este suma medie de plată pentru fiecare angajat
Foto: Agerpres
Salariile restante de la Oltchim sunt plătite integral joi, 11 aprilie, din Fondul de garantare gestionat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei, citat de Mediafax.
   
Suma medie de plată pentru fiecare dintre cei 3.318 angajaţi ai combinatului este de 6.300 de lei.
   
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie.
   
El a menţionat că în urmă cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim, care arată că datoriile combinatului se ridică la 793 de milioane de euro.
   
Vosganian a afirmat miercuri că a primit oferte scrise din partea unor "mari companii din domeniu" care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim şi va începe discuţii cu acestea.
   
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.
   
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.
   
Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
   

×
x close