Antena 3 CNN Actualitate Salarii uriaşe, invers proporţionale cu drumurile construite, pentru şefii de la CNADNR. Au avut venituri în creştere cu 75% faţă de 2011

Salarii uriaşe, invers proporţionale cu drumurile construite, pentru şefii de la CNADNR. Au avut venituri în creştere cu 75% faţă de 2011

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:47 18 Iun 2012 Modificat la 05:47 18 Iun 2012
Salarii uriaşe, invers proporţionale cu drumurile construite, pentru şefii de la CNADNR. Au avut venituri în creştere cu 75% faţă de 2011
Principalii directori ai Companiei de Autostrăzi au înregistrat în 2011 creşteri ale veniturilor care au atins şi 75%. Majorarea salariului mediu pe economie a fost în aceeaşi perioadă de ordinul câtorva procente.

Nivelul salariilor plătite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţio­nale din România (CNADNR) a crescut pentru majoritatea directorilor cu procentaje considerabile, mult peste inflaţie, peste media creşterii salariale la nivelul economiei şi chiar peste „realizările" în zona autostrăzilor şi drumurilor naţio­nale, arată declaraţiile de avere depuse zilele trecute de angajaţii CNADNR.

Unul dintre cei mai bine plătiţi şefi ai companiei naţionale de autostrăzi a fost Marius Piştea, directorul departamentului Autostrăzi construite din fonduri europene. El a încasat în 2011 peste 180.000 de lei, cu mult peste salariul din 2010, cînd potrivit declaraţiei sale de avere a obţinut puţin peste 72.000 de lei. Piştea nu a trecut însă în declaraţia de avere şi  sporurile primite.

Fosta directoare de fonduri externe Silvia Ciobanovschi, reţinută anul trecut de DNA pentru că ar fi primit aparatură electrocasnică de la o firmă pentru a-i facilita acesteia derularea unor contracte, a înregistrat şi ea o creştere semnificativă, de la 125.000 de lei în 2010 la 174.000 de lei în 2011.

Directorul economic al companiei, Ionuţ Maşala - în prezent director general al companiei cu delegare de atribuţii - a încasat în 2011 nu mai puţin de 145.000 de lei, mai mult cu 75% faţă de sala riul din 2010.

Şi veniturile directorului financiar Cristina Branici au crescut considerabil de la un an la altul: în 2011 a încasat peste 140.000 de lei, cu aproape 40.000 de lei mai mult ca în anul precedent.







×
x close