Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat, după preluarea portofoliului, că în instituţia pe care o va conduce este foarte mult de lucru şi îşi propune să reducă "risipa" atât din punct de vedere al resurselor materiale, cât şi umane.
"Vom începe încercând să reducem risipa în acest minister şi mă refer atât la resursele materiale, cât şi la cele umane. Cu acest rezultat, probabil că vom deveni mai competitivi în ceea ce facem, în întreaga activitate a ministerului. Fiind mai competitivi, la un moment dat s-ar putea să devenim şi performanţi şi să putem concura cu serviciile şi produsele noastre de-a devăratelea în ceea ce se întâmplă în Europa", a declarat joi oficialul într-o scurtă declaraţie de presă la sediul Ministerului Transporturilor, după preluarea portofoliului.
Rus a arătat că va avea nevoie de puţin timp pentru a-şi da seama ce are de făcut, "mai bine eventual decât până acum".
Noul ministru al Transporturilor a declarat că în acest minister este foarte mult de lucru, că va încerca să înţeleagă care sunt problemele şi să identifice soluţiile.