Odată cu el, în spatele gratiilor au ajuns şi primarul comunei doljene Daneţi şi contabila instituţiei.
Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
După câteva ore de audieri, magistraţii Judecătoriei Craiova au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Vasile Anghel, cunoscut ca şi Amar Generalu', fratele lui Bercea Mondial.
Acesta este acuzat că a încheiat mai multe contracte cu o primărie din judeţul Olt prin care a prejudiciat statul cu sute de mii de lei.
Vestea că şi Amar va fi arestat le-a scos din minţi pe rudele clanului Bercea.
Citiţi şi Avocat reţinut în dosarul fratelui lui Bercea Mondial. Fratele interlopului a dat mită, ca să scape de închisoare
Citiţi şi Avocat reţinut în dosarul fratelui lui Bercea Mondial. Fratele interlopului a dat mită, ca să scape de închisoare
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.