Antena 3 CNN Actualitate Romavia - istoria unui faliment la nivel înalt

Romavia - istoria unui faliment la nivel înalt

M.T.
3 minute de citit Publicat la 10:01 26 Oct 2014 Modificat la 10:01 26 Oct 2014
aaa.jpg
Flota aeriană a lui Nicolae Ceauşescu a dispărut. Romavia, compania Ministerului Apărării care a preluat avioanele de lux, a intrat în faliment.

Rămasă fără avioane, căpuşată şi implicată în contracte dubioase, Romavia este lichidată pentru a acoperi găurile financiare lăsate de căpuşe. 

În acest timp, demnitarii folosesc acum avioane militare de transport sau unele închiriate de la firme private.

În urmă cu 25 de ani, compania Romavia a moştenit flotila specială a lui Nicolae Ceauşescu.

Avioanele luxoase au transportat ani la rând, în siguranţă, toţi demnitarii români. Până acum doi ani, când piesa de bază a flotei speciale, Boeingul 707, a fost vândut unei companii americane.

Foştii angajaţi au privit neputincioşi cum aeronava prezidenţială a fost vândută pe două milioane de dolari. Mai puţin decât sumele investite în modernizarea ei.

Fosta aeronavă prezidenţială nu va transporta demnitari, ci carburant pentru aviaţia militară americană. Nici celelalte două avioane rămase, ultimele BAC-uri produse în România, nu au scăpat. Au fost luate de bănci, anul acesta, în contul datoriilor.

La fel a fost pierdut şi hangarul, aflat în construcţie. A costat două milioane de euro, dar a fost vândut la jumătate din suma investită.

Fără avioane şi hangar, compania a intrat în faliment luna trecută. Ultimii 100 de angajaţi au rămas pe drumuri, cu salarii restante de luni bune. Gaura financiară este de 70 de milioane de lei.

Cum s-a ajuns aici? Printr-o ordonanţă secretă de acum patru ani, Guvernul nu a mai desemnat Romavia unitate specială pentru transportul demnitarilor. Subvenţiile au secat, iar compania a intrat în picaj financiar.

Subvenţiile erau vitale, pentru că Romavia trebuia să asigure non-stop avioane la sol, pregătite să decoleze în orice moment.

Sume suplimentare au fost obţinute din contracte externe. Dar unele controversate, care au subminat credibilitatea companiei aflată în subordinea Ministerului Apărării.

Unul din ele a fost încheiat cu firmele paravan ale traficantului internaţional de arme Viktor Bout. Piloţii Romavia au zburat ani în şir în Africa, folosind o bază militară libiană.

Avioanele lui Viktor Bout erau reparate la Romavia, pe Baza militară Otopeni.

Un document intern al Ministerului Apărării întăreşte afirmaţiile foştilor angajaţi: un avion care a transportat arme în Sierra Leone a stat trei ani în baza militară. Aflat pe lista ONU, trebuia sechestrat imediat după intrarea în ţara noastră.

Tehnicienii Romavia au modernizat şi avioanele companiei Saha Air, a Forţelor Aeriene Iraniene. Echipamentele instalate aveau dublă utilizare, civilă şi militară, încălcând embargoul internaţional.

Totul s-a făcut prin firma irlandeză Mac Aviation, inculpată acum în Statele Unite pentru încălcarea embargoului cu Iranul. O parte din bani i-a luat însă firma Silvena Tech, patronată de directorul tehnic al Romavia, Alexandru Enache. Acesta ar mai fi intermediat şi alte contracte cu Iranul.

Alexandru Enache neagă orice amestec personal în contractele iraniene.

Însă corespondenţa lui cu şefii Mac Aviation, în care cerea să-l ajute atât pe el cât şi familia lui, a fost dezvăluită în cadrul unui proces de arbitraj la Paris.

Iritat de întrebările jurnaliştilor, Enache i-a trimis pe aceştia la fostul său şeg, generalul Goleanu. Însă nici acesta nu a dorit să comenteze.

Succesoarea lui, Vasilica Sabău, a încheiat şi ea un contract în Libia. Cum piloţii nu mai aveau avioane în ţară, i-a trimis să piloteze în Libia, după căderea regimului Ghaddafi. O ţară aflată în plin război civil.

O parte dintre piloţi au fost vehemenţi. Au făcut numeroase rapoarte prin care arătau riscurile la care erau supuşi. În final, rapoartele au fost retrase, dar şi echipajele.

Şefa Romavia nu a dorit să comenteze. Am reuşit să obţinem din partea Ministerului Apărării doar un răspuns scris. După o lună, şefii apărării confirmă toate aceste contracte. Mai mult, ne-au recunoscut că piloţii români au pilotat avionul implicat anterior în traficul cu arme. Însă nu au precizat dacă au investigat aceste afaceri şi ce măsuri au luat.

×
x close