Raportul, realizat pe bază de interviuri în noiembrie 2013, arată că cele mai optimiste state membre ale UE sunt ţările nordice - Suedia (70% din populație crede că UE se îndreaptă în direcţia bună), Finlanda (62%) şi Danemarca (61%), în timp ce cele mai pesimiste sunt ţările mediteraneene - Italia (18%), Grecia (22%) şi Portugalia (29%).
Viitorul Uniunii Europene este privit cu optimism de către 63% dintre români (11% dintre aceştia declarându-se chiar foarte optimişti).
Cele mai optimiste state membre sunt Danemarca, Irlanda, Malta, Estonia, Lituania și Polonia, iar cele mai pesimiste sunt Grecia, Cipru şi Portugalia.
Potrivit raportului, unul din patru români crede că este destul de bine informat cu privire la problematica europeană, la o diferenţă în minus de 2% faţă de media UE28. Cei mai bine informaţi se consideră cetăţenii din Luxemburg (52%), Danemarca (48%) şi Finlanda (48%).
Pe de altă parte, 43% au declarat că au o imagine pozitivă despre UE, Uniunea Europeană însemnând înainte de toate pentru români democraţie (37%), pace (32%) şi prosperitate economică (25%).
Principala sursă de informare a românilor este televizorul, 97% dintre ei menţionând că se uită cel puţin o dată pe săptămână la informaţii transmise în această manieră. Proporţia în care mass-media din România vorbeşte despre UE este evaluată de români ca fiind satisfăcătoare, aproape jumătate dintre respondenţi (48%) declarând acest lucru despre ceea ce prezintă posturile TV.
La prezentarea ediţiei de toamnă a Eurobarometrului de opinie publică au mai participat şefa Reprezentanţei CE în România, Angela Filote, bloggerul şi expertul în social media Cristian Manafu, antropologul Bogdan Iancu, din cadrul SNSPA, şi Mihai Rădulescu, realizator TVR.