Antena 3 CNN Campanii România la înălţime România la înălţime. Cetatea Făgăraş, considerat de străini al doilea cel mai frumos castel din lume

România la înălţime. Cetatea Făgăraş, considerat de străini al doilea cel mai frumos castel din lume

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:40 07 Oct 2014 Modificat la 13:40 07 Oct 2014
fagaras.jpg
Foto: Agerpres
Antena 3 a demarat o campanie de promovare a celor mai frumoase locuri turistice din România. Sigur că astfel de campanii s-au mai făcut, numai că aceasta este filmată în mod deosebit.

Toate cadrele sunt filmate cu o dronă, ceea care conferă o perspectivă deosebită monumentelor sau locurilor. Vor fi astfel prezentate zeci de obiective turistice de sus, prin imagini care te lasă fără cuvinte.

Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, şi dat publicităţii recent.
 
În clasamentul celor mai interesante zece castele din lume, este devansată doar de Castelul Neuschwanstein din Germania. 
 
Străinii spun că Cetatea Făgăraş este una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est.
 
Cetatea Făgăraşului este situată în chiar centrul municipiului Făgăraş, în judeţul Braşov.
 
Construcţia cetăţii a început în 1310, pe locul unei mai vechi fortificaţii de pământ şi lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetăţii era unul strategic, mai precis pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor şi otomanilor.

Antena 3 şi ghidvideoturistic.ro promovează o Românie spectaculoasă, pe care cârcotaşii din străinatate nu o vor putea contesta. Cele mai frumoase locuri din ţara noastră vor putea fi văzute de la înălţime, filmate cu ajutorul dronelor.

×
x close