"Pe uliţe avem un strat mediu de circa un metru, dar sunt şi zone unde zăpada troienită de viscol a ajuns la cinci metri", a declarat, luni, primarul Stoica Neagu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, "datorită mobilizării oamenilor şi utilajelor din comună nu au fost cazuri speciale, cu excepţia cazului unei fetiţe cu febră, dar şi în acest caz s-a ţinut legătura cu autorităţile sanitare pentru a fi acordat ajutorul", a mai spus primarul din Năneşti.
Troiene mari de zăpadă s-au format şi la Măicăneşti, o altă comună din sudul Vrancei. Şi în această zonă, izolată temporar din cauza zăpezii viscolite care a blocat arterele de circulaţie rutieră, autorităţile locale au intervenit cu zeci de oameni şi utilaje pentru a asigura deszăpezirea drumurilor comunale şi a căilor de acces către locuinţele izolate din comună.
"Oamenii satului au răspuns la apelul pentru a ajuta la deszăpezire. Pentru cei mai batrâni, am făcut pârtie în gospodării ori le-am adus alimente şi lemne de foc. Din fericire, nu am avut cazuri deosebite. Lucrăm în continuare pentru a ajunge la toate gospodăriile acoperite de straturi de zăpadă ce depăşesc chiar doi-trei metri", a declarat primarul Costel Necula.
Şi în comunele Ciorăşti, Tătăranu, Vulturu, Goleşti şi Vânători, până la sosirea unor utilaje de mare capacitate care să permită accesul în toate localităţile acestora, locuitorii sunt mobilizaţi la deschiderea uliţelor către gospodăriile izolate.