În România, preţul unui galon (circa patru litri) de benzină premium este de 6,59 dolari, notează Bloomberg, în timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari. Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achiziţia a circa patru litri de benzină, potrivit analizei, care nu include ţările foarte sărace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi.
În funcţie de preţul propriu-zis, România se află în partea a doua a clasamentului, pe locul 34.
ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit "suferinţă la pompă" pe locul al şaptelea în rândul celor 55 de state.
Topul zece după preţ este dominat de ţările europene dezvoltate. Cea mai scumpă benzină se vinde în Norvegia (9,7 dolari pentru circa patru litri), urmată de Danemarca, Italia, Olanda, Grecia, Suedia, Hong Kong, Portugalia, Marea Britanie şi Belgia.
Toate aceste state, unde populaţia are şi venituri ridicate, se situează, însă, în a doua jumătate sau pe la mijlocul clasamentului "suferinţei la pompă".
Astfel, Norvegia, unde benzina este cea mai scumpă, se află pe locul 48 după procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achiziţia a circa patru litri de benzină, cu numai 3,6% din totalul de 270 de dolari.
În funcţie de preţ, România se află între Singapore (6,7 dolari pe patru litri), locul 33, şi Chile, (6,54 dolari), locul 35. Singapore, unul dintre marile centre financiare ale Asiei, se situează în coada clasamentului "suferinţa la pompă", pe 45, cu un venit mediu zilnic de 145 dolari, în timp ce în Chile venitul mediu zilnic de 38 de dolari asigură o clasare pe locul 17 în această privinţă.
În Europa Centrală şi de Est, Slovacia (locul 16 în clasamentul general) are cea mai scumpă benzină, de 7,93 dolari pentru patru litri. După impactul puterii de cumpărare, ţara se situează pe 19. În funcţie de preţ, Slovacia este urmată de Ungaria (17 după preţ şi 11 luând în calcul şi veniturile), Cehia (18-22), Slovenia (22-28), Austria (23-34), Letonia (25-9), Lituania (27-12), Estonia (28-20), Polonia (29-15), Bulgaria (31-5) şi România (34-7).
În Austria, preţul unui galon de benzină este de 7,45 dolari, situând ţara pe locul 23. Pentru achiziţia combustibilului, este necesar însă doar 5,2% din salariul mediu zilnic de 143 dolari.
Organizat în funcţie de "suferinţa la pompă", clasamentul Bloomberg este condus de India (locul 37 în topul general), urmată de Nigeria (50), Indonezia (45), China (42), Bulgaria (31), Thailanda (43), România (34), Africa de Sud (39), Letonia (25), iar pe zece Egipt (52).
În India, preţul a patru litri de benzină este de 6,06 dolari, situând ţara pe locul 37 în funcţie de cost. Luând în calcul ponderea în venitul mediu zilnic, India ocupă primul loc al clasamentului "suferinţa la pompă". Venitul mediu zilnic este de 4,5 dolari, iar costul a patru litri de benzină reprezintă 135% din acesta.
Pe ultima poziţie, atât după preţ, 0,09 dolari pe patru litri, se situează Venezuela în ambele clasamente Bloomberg. Benzina este cea mai ieftină din rândul statelor analizate, iar impactul asupra venitului mediu zilnic, situat la 28 de dolari, este de numai 0,3%.
Populaţia consideră benzina ieftină un drept, iar ultima dată când s-a încercat reducerea subvenţiilor la preţ, în 1989, au avut loc revolte în urma cărora au murit sute de oameni.
Clasamentul "suferinţă la pompă" este alcătuit în funcţie de procentajul din venitul mediu zilnic necesar pentru achiziţia a circa patru litri de benzină premium. Bloomberg a folosit pentru calcule preţuri din perioada 2-11 aprilie. Pentru unele ţări nu au fost disponibile date, în timp ce clasamentul exclude ţările cu un venit pe cap de locuitor sub 4 dolari pe zi.