România a hotărât suspendarea activităţii Ambasadei de la Tripoli începând din 14 mai şi, totodată, repatrierea întregului personal român, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit
Agerpres.
Decizia a fost luată în urma deteriorării situaţiei în ceea ce priveşte securitatea din Libia, inclusiv în capitala ţării.
MAE le recomandă românilor să evite călătoriile de orice natură în Libia, iar celor care mai sunt acolo să părăsească ţara.
În caz de necesitate, românii pot solicita sprijin la reprezentanţele diplomatice şi consulare ale statelor membre UE (Republica Ungară şi Republica Cipru), care mai funcţionează în Libia, la Birourile Crucii Roşii Internaţionale, precum şi contactând Direcţia Relaţii Consulare din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la telefon + 40 (0) 21 310 85 98, + 40 (0) 21 319 68 80, + 40 (0) 21 431 13 39, fax + 40 (0) 21 319 21 55 sau email:
[email protected].