Rochia înstelată a Elenei Udrea face senzaţie în presa de peste Ocean. Numeroase ziare din Statele Unite au preluat subiectul din emisiunea Sinteza Zilei a postului Antena 3 care a dezvaluit piesa celebrei marci Dolce&Gabbana. Jurnaliştii americani sunt şi ei uimiţi de pasiunea ministrului român pentru vestimenţiile şi accesoriile de lux şi nu uită nici să amintească despre relaţia "nepotrivită" pe care Elena Udrea o are cu şeful statului.
„Washington Post", "Forbes", "San Francisco Chronicle", "Miami Herald", ABC News sunt câteva dintre publicaţiile unde şi-a făcut loc Elena Udrea, înveşmântată în rochia plină de stele din cea mai nouă colecţie Dolce & Gabbana. "Ministrul român al Turismului dă explicaţii despre rochia scumpă", notează gazetele de peste Ocean, preluând o ştire a agenţiei Associated Press.
Subiectul a fost lansat în dezbatere de Antena 3, care a prezentat un număr al revistei "Elle" din Marea Britanie, unde rochia cu mâneci lungi avea un preţ de...multe stele.
Elena Udrea nu a sunat, însă a doua zi s-a împotmolit în explicaţii. De dimineaţa, pe blogul personal, oferea un link de unde reieşea că bijuteria vestimentară valorează doar... 900 de euro.
"Cât despre povestea halucinogenă cu rochia, nu există rochie de purtat ziua de 14.000 de lire sterline! (...) Veţi găsi aici preţul pe care l-am plătit pentru rochie"
Seara, povestea avea însă altă nunaţă. Nici vorba de site sau de preţul cumsecade! Elena Udrea explica, într-o emisune tv, că a primit rochia cadou de la soţul ei, drept consolare pentru că nu a putut merge într-o vacanţă.
În ziarele americane, slăbicunea Elenei Udrea pentru poşete, pantofi şi haine scumpe este pusă în contextul lipsei de sensibilitate faţă de oamenii afectaţi de criza economică din România. Udrea este ministrul cel mai proeminent în Guvernul României şi cel mai apropiat aliat al preşedintelui Traian Băsescu. Articolul face referire şi la zvonurile despre "relaţia nepotrivită" a Elenei Udrea cu şeful statului.